Sinaxarul bizantin și liturghia darurilor mai-înainte sfințite
- Daniel Oltean
- 19 mar.
- 6 min de citit
Actualizată în: 25 mar.
Papa Grigorie I al Romei (590-604) este cunoscut in creștinismul răsăritean mai ales datorită asocierii numelui său cu liturghia darurilor mai-înainte sfințite. În perioada postului Paștilor, această liturghie specială este celebrată in zilele din timpul săptămânii, de luni până vineri. Impropriu numită liturghie, ea se desfășoară, în fapt, ca un ritual prelungit de împărtășanie cu darurile deja sfințite în cursul liturghiei din duminica precedentă.
Atribuirea acestei liturghii incomplete papei Grigorie este una dintre curiozitățile tradiției orientale. Pe de o parte, ritualul liturgic specific zilelor din săptămânile postului Paștilor este, cu siguranță, anterior epocii lui Grigorie. Pe de altă parte, cunoștințele de limbă greacă ale papei au fost reduse. Deși a locuit mai mulți ani la Constantinopol, ca trimis special (apocrisiar) al papei Pelagius II (579-590) pe lângă curtea imperială, nimic din scrierile lui Grigorie nu trădează integrarea sa în mediul cultural grec. Un papă latin nu a putut scrie textul unei liturghii grecești.
Sinaxarul papei Grigorie
Cum se explică atunci atribuirea liturghiei bizantine a darurilor papei Grigorie? Cel mai vechi document care face o oarecare legătură în acest sens este un manuscris grec din sec. X, astăzi păstrat la mănăstirea Sf. Ecaterina din muntele Sinai, [1] care include scurte biografii de sfinți, uzual numite sinaxare. Sinaxarul papei Grigorie se regăsește neschimbat și într-un alt manuscris de aceeași epocă (sec. X/XI), așa numitul tipicon-sinaxar al bisericii Sf. Sofia din Constantinopol. [2] Ambele documente conțin următoarea informație:
Se spune că Grigorie este cel care a rânduit romanilor să celebreze liturghia completă în zilele de post, regulă pe care aceștia o respectă până astăzi.
Textul face referire la o tradiție latină, respectată la Roma de către romani. Într-adevăr, liturghia latină a darurilor mai-înainte sfințite a fost puțin utilizată, fiind celebrată doar în Vinerea mare. În restul zilelor din postul Paștilor, latinii au folosit mereu aceeași liturghie (completă) pe care o săvârșeau și în celelalte zile ale anului. Sinaxarul nu menționează deci o cutumă bizantină. Dar această scurtă notă este sursa confuziei și a reinterpretărilor care au urmat.
Cum a apărut această informație în sinaxar? Trebuie spus că sinaxarele au fost scrise ca rezumate ale Vieților sfinților, texte mai lungi și mai elaborate, deja existente. În cazul sinaxarului lui Grigorie, biografia utilizată ca sursă a fost o Viață a papei scrisă în limba greacă la Roma înainte de mijlocul sec. IX. Textul, păstrat doar în versiunea sa georgiană, [3] este unul dintre cele mai vechi două documente care includ misterioasa legendă a împăratului Traian (98-117), folosită la Bizanț pentru fabricarea legendei împăratului Teofil (813-842) și a Duminicii Ortodoxiei. În comparație cu această Viață, sinaxarul lui Grigorie include, la sfârșitul textului, două informații suplimentare, neconsemnate în alte documente: cea referitoare la liturghia completă celebrată în zilele de post la Roma, o cutumă neobișnuită pentru bizantini, și informația referitoare la pelerinajul anual pe care Anglo-Saxonii îl făceau la Roma la mormântul papei Grigorie. Aceste note suplimentare sunt fie consemnări ale unui grec aflat în vizită la Roma, fie informații transmise la Constantinopol de un cunoscător al obiceiurilor romane.
Faptul că sinaxarul papei Grigorie menționa tradiția latină de a celebra liturghia completă în zilele de post pare să nu îi fi interesat sau scandalizat pe bizantini vreme de câteva secole. Textul a fost copiat fără modificări în numeroase alte manuscrise.
După o vreme însă, s-a observat că această informație dădea o autoritate sporită unei cutume latine care nu era urmată la Bizanț. Asocierea papei Grigorie cu un obicei latin criticabil devenise, în plus, puțin convenabilă în contextul îndepărtării sistematice dintre Occident și Orient, devenită indiscutabilă începând cu sec. XI. Liturghia completă utilizată de latini în postul Paștilor era inclusă în listele cu numeroasele erori pe care bizantinii le reproșau occidentalilor.
În consecință, copiștii și/sau comanditarii de sinaxare au încercat să modifice textul autentic după bunul plac. Un manuscris din sec. XII conține, de exemplu, un sinaxar al papei Grigorie care include în plus față de original un singur cuvânt, o negație, care schimbă complet sensul enunțului: papa Grigorie ar fi cel care a decis ca romanii să nu celebreze liturghia completă în zilele de post. [4] Un alt manuscris, de aceeași epocă, elimină complet referințele la romani și afirmă că Grigorie ar fi rânduit ca liturghia să se celebreze în post, fără însă a explica despre ce fel de liturghie este vorba. [5]
Modificarea care a avut însă cel mai mare succes și care a fost urmată în toate edițiile tipărite ale sinaxarului este eliminarea cuvântului completă din enunțul inițial. Într-adevăr, noul text nu mai prezenta astfel nicio primejdie, pentru că în limbajul liturgic, cuvântul complet face diferența dintre liturghia obișnuită și cea incompletă, a darurilor mai-înainte sfințite. Sinaxarul, aflat și astăzi în uz, afirmă doar că Grigorie a rânduit romanilor să celebreze liturghia în zilele de post, ceea ce a fost interpretat ca o referință la liturghia darurilor, cu care bizantinii erau obișnuiți. În plus, pentru că bizantinii se considerau ei înșiși romani, în calitatea lor de urmași și continuatori ai Romei antice, s-a ajuns la interpretarea că noul text se referă nu la latini, ci la greci. Confuzia, indusă cu bună știință, a devenit o regulă pentru generațiile următoare, care l-au considerat pe Grigorie autorul liturghiei bizantine a darurilor.
Un falsificator în sec. XIII
Cine și în ce context a modificat vechiul sinaxar în interesul bizantinilor? Răspunsul se află într-un scurt tratat uzual denumit Despre liturghia darurilor mai-înainte sfințite, atestat în manuscrise începând cu sec. XIV. [6] Tratatul este adresat împăratului bizantin și artificial atribuit unui patriarh Mihail al Constantinopolului. Textul este o pledoarie pentru vechimea liturghiei bizantine a darurilor mai-înainte sfințite, pe care autorul o consideră scrisă de patriarhul Atanasie al Alexandriei (sec. IV) și popularizată de papa Grigorie. Referitor la acesta din urmă, autorul notează:
În multe dintre cărțile noastre se spune că sfântul Grigorie Dialogul a rânduit să se celebreze de către romani această mistagogie în zilele sfinte și curățitoare ale patruzecimii, așa cum se face încă în vechea Romă.
Asemănarea frapantă dintre acest tratat și sinaxarul modificat conduce la ideea că ambele texte aparțin aceleiași grupări bizantine interesate în promovarea tradițiilor locale și combaterea erorilor latinilor.
Într-o oarecare măsură, autorul tratatului despre liturghia darurilor poate fi identificat datorită mai multor criterii de analiză internă și externă a textului său. Pe de o parte, pledoaria sa nu poate aparține niciunuia dintre cei patru patriarhi Mihail anteriori sec. XIV, pentru că textul său ar fi fost citat și utilizat în deciziile sinodale ulterioare. Pe de altă parte, autorul tratatului se exprimă împotriva postului Adormirii Maicii Domnului (1-15 august), care a fost definitiv acceptat la Constantinopol și în Muntele Athos abia spre sec. XIV. În sfârșit, tratatul despre liturghia darurilor trebuie conectat cu un dialog fictiv între împăratul Manuel Comnenul (1143-1180) și patriarhul Mihail III Anchialos (1170-1178), pus în circulație de cercurile anti-unioniste în contextul sinodului unionist de la Lyon (1274) și a agitației anti-latine pe care acesta a provocat-o. În această convorbire imaginară, intitulată Dialog despre unirea latinilor și grecilor, patriarhul îl convinge pe împărat de greșelile occidentalilor. [7] La rândul său, dialogul este strâns legat de o Scrisoare a monahilor din muntele Athos către sinodul constantinopolitan, [8] datată în 1275. Autorul scrisorii menționează dialogul ca un model de atitudine pe care un patriarh trebuie să o aibă față de împărat.
Tratatul despre liturghia darurilor și sinaxarul modificat al papei Grigorie aparțin acestui context polemic din a doua jumătate a sec. XIII. Deoarece cărțile liturgice ofereau o informație avantajoasă latinilor cu privire la celebrarea liturghiei în zilele de post, teologii bizantini și/sau monahii anti-unioniști din Athos au decis să îi dea un nou sens. Grigorie s-a transformat astfel din legislatorul liturghiei complete la Roma în autorul liturghiei darurilor la Constantinopol. Generațiile următoare au preluat ca atare textul falsificat al sinaxarului și l-au propulsat ca o tradiție greu de contestat. [9]
[1] Sinai gr. 548 (sec. X), f. 142r-143v, https://pinakes.irht.cnrs.fr/notices/cote/58923/ (nr. diktyon 58923). Manuscrisul poate fi consultat în acces liber: https://www.loc.gov/item/00279380745-ms.
[2] Ierusalim, Timiou Stavrou 40 (sec. X/XI), f. 112r-113r, https://pinakes.irht.cnrs.fr/notices/cote/35936/ (nr. diktyon 35936), acces liber: https://www.loc.gov/item/00279395633-jo.
[3] B. Martin-Hisard, L’ange et le pape : le témoin géorgien d’une Vie grecque perdue de Grégoire le Grand, în: O. Delouis et al. (ed.), Le saint, le moine et le paysan. Mélanges d’histoire byzantine offerts à Michel Kaplan (Byzantina Sorbonensia, 29), Paris, 2016, p. 457-502, https://books.openedition.org/psorbonne/37705.
[4] Milano, Ambrosiana Q.40.sup. (sec. XII), f. 136v-137r, https://pinakes.irht.cnrs.fr/notices/cote/43150/ (nr. diktyon 43150).
[5] Berlin, Phillipps 1622 (219) (sec. XII/XIII, nr. diktyon 9524), cf. H. Delehaye (ed.), Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae, Acta Sanctorum Propylaeum Novembris, Bruxelles, 1902, col. 531-532.
[6] Textul a fost publicat de M. Gedeon, Ἀρχείον Ἐκκλησιαστικής Ἱστορίας, Constantinopol, 1911, p. 31-35.
[7] Textul a fost publicat de V. Laurent - J. Darrouzès, Dossier grec de l’Union de Lyon (1273–1277) (Archives de l’Orient chrétien, 16), Paris, 1976, p. 45-52; 346-375. A se vedea și Repertorium Auctorum Polemicorum, nr. 4482, https://apps.unive.it/project/rap/visualizza/g4482.
[8] Laurent - Darrouzès, Dossier grec, p. 52-59; 404-423.
[9] A se vedea și S. Alexopoulos, The Presanctified Liturgy in the Byzantine Rite: A Comparative Analysis of Its Origins, Evolution, and Structural Components, Leuven, 2009, p. 47-55; S. Parenti, A Oriente e Occidente di Constantinopoli, Vatican, 2010, p. 75-87; D. Oltean, Le pape Grégoire Ier, l’absolution de l’empereur Théophile et la liturgie byzantine des présanctifiés, în: Ostkirchliche Studien, 72.2 (2023), p. 311-338.