O călătorie spre centrul pământului
- Daniel Oltean
- 25 mar.
- 5 min de citit
Conform vechilor scrieri care fac referire la fârșitul său, sfânta Tecla (24 septembrie) nu ar fi murit, ci ar fi dispărut în mod miraculos fie într-o nișă în stâncă, fie în pământ. Miracolul s-ar fi petrecut lângă Seleucia (astăzi Silifke, în Turcia) din vechea provincie Isauria. În realitate, nu se știe exact nici dacă Tecla a existat cu adevărat, nici care ar fi fost sfârșitul ei. Legenda dispariției ei a fost fără îndoială popularizată de o comunitate religioasă instalată la Meriamlik, lângă Seleucia, încă din sec. IV. Din dorința de a atrage pelerini, aceasta pretindea că se afla pe locul în care miracolul s-ar fi produs. [1]
Faima de care se bucura Tecla în epocile antică și medievală a făcut ca exemplul de la Meriamlik să fie copiat și în alte părți. Cazul cel mai neobișnuit a fost semnalat la Roma. Tecla ar fi ajuns aici după o călătorie pe sub pământ, în căutarea apostolului Pavel.
Tecla la Roma
Faptele și minunile sfintei Tecla sunt istorisite într-un document scris inițial în sec. II (CANT 211.3), [2] dar ulterior completat de diferiți autori. Una dintre versiunile acestui text (BHG 1712+1714) menționează voiajul miraculos și noul loc de pelerinaj:
Prin providența lui Dumnezeu, ea [Tecla] a intrat vie în stâncă și a pătruns sub pământ. S-a deplasat la Roma să-l vadă pe Paul, dar l-a găsit mort. A stat puțin timp acolo și a căzut într-un somn frumos. Și a fost îngropată la două-trei stadii de mormântul dascălului ei Pavel. [3]
Legenda călătoriei la Roma pe sub pământ a fost păstrată doar în limba greacă (și e puțin probabil că ea l-a influențat pe Jules Verne). În schimb, existența la Roma, în apropierea mormântului apostolului Pavel (biserica San Paolo fuori le mura), a unui loc de pelerinaj dedicat sfintei Tecla este confirmată de surse latine în sec. VII. Una dintre ele (Notitia ecclesiarum urbis Romae) menționează că Tecla ar fi înmormântată într-o cavitate subterană (in spelunca) la două-trei stadii de biserica San Paolo, exact ca în textul în limba greacă. [4] O altă sursă (De locis sanctis martyrum) confirmă această locație, pe care o plasează în apropierea mănăstirii St. Anastasie Persul, fondată de călugări orientali înainte de mijlocul sec. VII. [5]
În antichitate, în apropierea mormântului apostolului Pavel existau mai multe cimitire subterane (catacombe), unele dintre ele conservate sau utilizate în epocile următoare. Un cimitir care ar putea corespunde cu cel indicat în cele două documente latine este numit astăzi catacomba sfintei Tecla (via Silvio d’Amico). Cu toate acestea, niciun indiciu arheologic nu face dovada clară a unei legături dintre acest cimitir și sfânta de origine orientală. [6]
Un miracol profitabil și un nou centru de pelerinaj
Existența la Roma, în sec. VII, a unui loc de cult asociat sfintei Tecla conduce la ideea că un autor necunoscut a introdus miracolul călătoriei subterane în vechiul document care istorisea faptele și minunile sfintei, cu scopul de a crește popularitatea noii biserici. Deoarece această modificare este atestată doar în limba greacă, ea provine cu siguranță din cercul emigranților orientali stabiliți la Roma, în număr mare, cu precădere începând cu mijlocul sec. VI, când are loc recucerirea Italiei de către bizantini.
Două exemple sunt sugestive pentru modul în care emigranții orientali au încercat să se integreze vieții religioase locale. În anul 601, papa Grigore I al Romei (590-604) menționează, într-o scrisoare, un monah venit din Orient, numit Andrei, care trăia izolat (inclausus) în apropierea bisericii San Paolo. Grigorie îl considera pe Andrei un falsificator, pentru că acesta scria predici în limba greacă pe care le punea sub numele papei (deși Grigorie avea cunoștințe reduse de greacă) și modificase o scrisoare a episcopului Eusebiu de Tesalonic pentru a-l acuza de erori doctrinare. [7]
Pe de altă parte, mănăstirea St. Anastasie Persul, deja menționată, pretindea în sec. VII că se afla situată pe locul execuției apostolului Pavel, deși tradiția romană era la acea vreme mult mai rezervată cu privire la acest aspect. Pentru a da credit acestei legende, un text latin intitulat Faptele apostolilor Petru și Pavel, atribuit lui Marcellus (BHL 6657-6659, BHG 1491, CANT 193.1), a fost modificat în versiunea sa greacă (BHG 1490, CANT 193.2) în paragraful care istorisește martiriul lui Pavel. Via Ostiensis, [8] locul tradițional al morții, a devenit astfel Aquae Salviae, [9] domeniul pe care era situată mănăstirea.
Cele două cazuri de interferență orientală în tradiția romană prezintă o asemănare frapantă cu legenda sfintei Tecla. Se pare că monahii de la St. Anastasie Persul, care veneau din regiunea Cilicia, vecină Isauriei, au considerat un cimitir situat între San Paolo și mănăstirea lor un loc potrivit pentru a-l dedica ucenicei apostolului Pavel. În dorința de a căpăta mai multă notorietate și a atrage pelerini, ei au favorizat crearea unui cult artificial închinat sfintei Tecla. Cilicia și Isauria, reprezentate prin Paul și Tecla, rămâneau astfel simbolic unite pentru cei care locuiau acum în vechea Romă. [10]
[1] Despre cultul sfintei Tecla, a se vedea U.M. Fasola, Tecla di Iconio, în: Bibliotheca Sanctorum, 12, Roma, 1969, col. 176-177; Thekla, follower of the Apostle Paul, The Cult of Saints in Late Antiquity, http://csla.history.ox.ac.uk/record.php?recid=S00092 (S00092).
[2] A se vedea Acts of Paul and Thecla, https://www.nasscal.com/e-clavis-christian-apocrypha/acts-of-paul-and-thecla/ (ECCA 787). Abrevierea CANT face referire la Clavis Apocryphorum Novi Testamenti, iar ECCA la e-Clavis: Christian Apocrypha.
[3] J.-D. Kaestli - W. Rordorf, La fin de la vie de Thècle dans les Actes de Paul et Thècle. Édition des textes additionnels, în: Apocrypha, 25 (2014), p. 9-101, aici 90-91. A se vedea și R.A. Lipsius - M. Bonnet, Acta apostolorum apocrypha, 1, Leipzig, 1891, p. 270; A.-J. Festugière, Les énigmes de sainte Thècle, în: Comptes rendus des séances de l’Académie des Inscriptions et Belles-Lettres, 112.1 (1968), p. 52-63, https://www.persee.fr/doc/crai_0065-0536_1968_num_112_1_12209. Abrevierea BHG face referire la Bibliotheca Hagiographica Graeca.
[4] R. Valentini - G. Zucchetti (ed.), Codice topografico della città di Roma, 2 (Fonti per la storia d’Italia, 88), Roma, 1942, p. 89-90.
[5] Ibidem, p. 110.
[6] A se vedea D. Nuzzo, S. Teclae ecclesia, în: Lexicon Topographicum Urbis Romae – Suburbium, 5, Roma, 2008, p. 130-133; A. Vella, Il cimitero di S. Tecla sulla Via Ostiense, în: B. Mazzei (ed.), Il cubicolo degli apostoli nelle catacombe romane di Santa Tecla. Cronaca di una scoperta, Vatican, 2010, p. 17-32.
[7] D. Norberg (ed.), S. Gregorii Magni Registrum Epistularum (Corpus Christianorum Series Latina, 140A), Turnhout, 1982, p. 959-960 (§11.55).
[8] Lipsius - Bonnet, Acta apostolorum apocrypha, 1, p. 170-171 (§59). Abrevierea BHL face referire la Bibliotheca Hagiographica Latina.
[9] Ibidem, p. 214 (§80).
[10] A se vedea și G. Dagron (ed. și trad.), Vie et miracles de Sainte Thècle (Subsidia Hagiographica, 62), Bruxelles, 1978, p. 49-50; K. Cooper, A Saint in Exile: The Early Medieval Thecla at Rome and Meriamlik, în: Hagiographica, 2 (1995), p. 1-23, aici 13-20; A. Amore - A. Bonfiglio, I martiri di Roma, Todi, 2013, p. 215-217; D. Oltean, Le monastère de Saint-Anastase-le-Perse à Rome à travers les légendes hagiographiques du haut Moyen Âge, în: Byzantinische Zeitschrift, 117.3 (2024), p. 783-816.