Legenda împăratului Teofil
- Daniel Oltean
- 19 mar.
- 6 min de citit
Actualizată în: 25 mar.
În tradiția bizantină, prima duminică din post este numită a Ortodoxiei. Ea evocă un moment istoric cunoscut ca Triumful Ortodoxiei, în care a avut loc recunoașterea definitivă a cultului icoanelor în imperiul bizantin. Evenimentul s-a petrecut în anul 843, la scurt timp după moartea împăratului Teofil (829-842), ultimul suveran care s-a împotrivit venerării icoanelor (iconoclast).
Trecerea de la un regim iconoclast la unul iconodul (în favoarea cultului icoanelor) este una dintre cele mai fascinante pagini de istorie bisericească bizantină. Ea a fost orchestrată de împărăteasa Teodora, soția lui Teofil, care a acceptat schimbarea, însă cu o condiție: fostul împărat trebuia absolvit post-mortem de greșelile sale, în mod public. Deși contrasta cu practica ecleziastică, sarcina a fost îndeplinită cu succes de patriarhul Metodie I (843-847), care a recreionat imaginea fostului iconoclast și a intermediat așezarea sa în rândul bunilor și drepților conducători.
Un împărat iconoclast
Cele mai vechi texte istorice și hagiografice care vorbesc despre Teofil îl prezintă ca pe un persecutor al celor care cinsteau icoanele. Suferințele îndurate de episcopul Eftimie de Sardes (Sart, vestul Turciei de astăzi) și de frații Teodor și Teofan Graptos au fost consecințe directe ale politicii religioase din timpul lui Teofil. Cu toate acestea, la moartea sa, împărăteasa Teodora, ulterior introdusă în rândul sfinților (11 februarie), nu a dorit ca numele lui Teofil să rămână legat de curentul iconoclast.
Propaganda imperială a pus așadar în circulație două texte în favoarea fostului împărat, intitulate Faptele meritorii ale împăratului Teofil (BHG 1735) [1] și Absolvirea (de păcate a) împăratului Teofil (BHG 1732-1734). [2] Primul text face elogiul spiritului de justiție manifestat de Teofil și subliniază preocuparea sa pentru construcția și restaurarea edificiilor publice și religioase. Cel de-al doilea, o narațiune în care evenimentele istorice și supranaturale se împletesc fără contradicții, prezintă modul practic în care împăratul ar fi fost iertat de greșelile sale.
Pentru a îndeplini solicitarea împărătesei, patriarhul Metodie a cerut tuturor să se roage pentru Teofil pe parcursul primei săptămâni din postul Paștilor. La biserica Sf. Sofia, slujbele și rugăciunile nu au încetat. Spre sfârșitul săptămânii, un înger s-a arătat într-o viziune patriarhului, încredințându-l că rugăciunile au fost ascultate și Teofil a dobândit astfel iertarea:
Pe când se ruga și îl implora [pe Dumnezeu] cu toți cei din jur, [Metodie] a văzut și el, ca în vis, un înger luminos și dumnezeiesc, care s-a pogorât la el și i-a zis: O, episcope, rugăciunea ta a fost ascultată și Teofil a căpătat iertarea; nu-l mai obosi pe Dumnezeu pentru el.
În plus, pentru a obține o dovadă materială a acestei minuni, Metodie a scris o listă a tuturor ereticilor din istorie, care îl includea pe împărat, și a așezat-o sub altar. La sfârșitul rugăciunii, verificând lista, patriarhul nu ar mai fi mai găsit înscris numele lui Teofil.
Popularizarea acestor miracole, deși nu unanim acceptate, a condus la acceptul împărătesei Teodora de a restaura cultul icoanelor. Paradoxal, absolvirea unui împărat eretic a permis astfel condamnarea tuturor ereticilor până la el. Anatemele, incluse într-un document intitulat Sinodicul Ortodoxiei, sunt și astăzi citite solemn în prima duminică a postului. [3]
În timp, procesul de reabilitare publică a împăratului a avut rezultate neașteptate. Un pamflet scris în sec. XII, intitulat Timarion, îl considera pe Teofil nu numai cel mai drept dintre împărați, ci și cel mai drept dintre creștini. În lumea de dincolo, el îl înlocuia pe Radamant, în mitologia greacă, unul dintre cei trei judecători supremi ai celor morți. În mod ironic, Teofil este reprezentat purtând haine simple, negre. Un înger îl acompania mereu, așa cum ar fi făcut și în timpul vieții. [4]
Legenda împăratului Traian retușată la Constantinopol
Iertarea publică a unui necredincios notoriu este un fapt unic în istoria bizantină. Ea contrazice apelurile tradiționale la îndreptarea vieții și oferă o soluție facilă de a dobândi mântuirea indiferent de faptele săvârșite. Modalitatea atât de neobișnuită prin care Teofil a obținut iertarea a fost însă pregătită cu tact de Metodie. El a folosit exemplul lui Traian, împăratul roman (98-117) despre care o legendă spune că ar fi fost salvat și el post-mortem prin rugăciunea papei Grigorie I al Romei (590-604). În fapt, fragmentul anterior citat din Absolvirea împăratului Teofil este o copie aproape identică a unui text inclus în Viața papei Grigorie, scrisă la Roma și copiată probabil chiar de Metodie în anii de tinerețe, pe când se afla în orașul papal:
În timp ce își continua rugăciunea fierbinte, [Grigorie] a auzit acest glas din cer: Am ascultat cererea ta și am izbăvit sufletul lui Traian de chinuri; dar tu nu începe din nou să mă rogi pentru necredincioși. După aceasta, i s-a arătat și sfântul înger, care i-a zis: Iată, Domnul a auzit cererea ta, dar nu reîncepe să îl rogi pe Domnul în felul acesta pentru cei necredincioși și idolatri. [5]
În plus, posibilitatea de a dobândi iertarea după moarte a fost expusă într-un tratat intitulat Despre cei care au adormit în credință (BHG 2103t). Textul a fost pus sub numele lui Ioan Damaschinul, dar este în general atribuit lui Mihail Sincelul, colaborator apropiat al patriarhului Metodie și egumen al mănăstirii Chora din Constantinopol. Printre argumentele hagiografice evocate, unul este extras din aceeași Viață a papei Grigorie:
[Grigorie] a adresat Domnului care iubește sufletele o rugăciune fierbinte pentru iertarea păcatelor împăratului Traian. Un glas dumnezeiesc i-a vorbit îndată spunând: Am auzit rugăciunea ta și l-am iertat pe Traian; dar tu nu-mi mai adresa rugăciuni pentru cei necredincioși. [6]
Comparația dintre aceste texte nu lasă loc de dubii. Pe baza unui exemplu furnizat de o compoziție hagiografică găsită la Roma și transmisă la Constantinopol, patriarhul Metodie a creat o nouă legendă. Traian salvat prin rugăciunile papei Grigorie a devenit astfel Teofil izbăvit de greșeli prin rugăciunea patriarhului de Constantinopol!
Paralela dintre cei doi împărați a avut succes și generațiile următoare i-au menționat de multe ori împreună. Într-o notă marginală probabil din sec. XI/XII a unui manuscris conținând tratatul lui Mihail Sincelul, un autor anonim nota:
După Traian, mulți împărați s-au succedat până când ... iconomahul Teofil a fost judecat, în mod similar, vrednic de milă; și după cum Traian a avut acest privilegiu, la fel și iconomahul Teofil. [7]
Începând cu sec. XIII/XIV, paralela Traian – Teofil a intrat în uzajul liturgic, comentariul lui Nichifor Calist Xanthopol fiind inclusă in Triodul bizantin până astăzi:
Grigorie Dialogul, prin rugăciune, l-a salvat și pe împăratul Traian; [dar] a fost instruit de Dumnezeu să nu se mai roage pentru păgâni. Mai mult, se spune că prin [rugăciunile] sfinților și mărturisitorilor, împărăteasa Teodora l-a eliberat de chinuri și l-a mântuit pe Teofil, urâtorul de Dumnezeu. [8]
Un miracol comandat de o împărăteasă dornică de a asigura bunul nume al familiei sale pare să fi schimbat cursul istoriei. Dar contemporanii i-au acordat un credit redus și au limitat pe cât posibil circulația noii legende. O umbră de neîncredere acoperă și astăzi această salvare miraculoasă a împăratului Teofil. [9]
[1] Textul a fost publicat de W. Regel, Analecta Byzantino-Russica, Sankt Petersburg, 1891, p. 40-43. Abrevierea BHG face referire la Bibliotheca Hagiographica Graeca.
[2] Diferitele versiuni ale acestui text au fost publicate de Regel, Analecta Byzantino-Russica, p. 19-39 (BHG 1732-1733) și D. Afinogenov, The Story of the Emperor Theophilos’ Pardon, în: Travaux et mémoires, 24.2 (2020), p. 239-2756 (BHG 1734).
[3] A se vedea J. Guillard, Le synodikon de l’Orthodoxie : édition et commentaire, în: Travaux et mémoires, 2 (1967), p. 1-316, aici 119-129.
[4] R.-Cl. Bondoux - J.-P. Grélois (ed. și trad.), Timarion ou Ses infortunes, §29-33, Paris, 2022, p. 116-123.
[5] B. Martin-Hisard, L’ange et le pape : le témoin géorgien d’une Vie grecque perdue de Grégoire le Grand, în: O. Delouis et al. (ed.), Le saint, le moine et le paysan. Mélanges d’histoire byzantine offerts à Michel Kaplan (Byzantina Sorbonensia, 29), Paris, 2016, p. 457-502, aici 468, https://books.openedition.org/psorbonne/37705. Pentru sejurul la Roma al viitorului patriarh Metodie, a se vedea P. Canart, Le patriarche Méthode de Constantinople, copiste à Rome, în: Palaeographica, Diplomatica et Archivistica. Studi in onore di Giulio Battelli (Storia e Letteratura, 139), Roma, 1979, p. 343-353.
[6] Textul este publicat în Patrologia Graeca, 95, col. 247-278, aici 261D-264A. Pentru atribuirea acestui tratat lui Mihail Sincelul, a se vedea J.-M. Hoeck, Stand und Aufgaben der Damaskenos-Forschung, în: Orientalia Christiana Periodica, 17 (1951), p. 5-60, aici 39-40 (nr. 94) și n. 3.
[7] Londra, British Library Add. 19390 (sec. IX/X), f. 9r, https://pinakes.irht.cnrs.fr/notices/cote/38966/ (nr. diktyon 38966); cf. C. Mango (ed. și trad.), Nikephoros Patriarch of Constantinople, Short History (Corpus Fontium Historiae Byzantinae, 13), Washington (DC), 1990, p. [23].
[8] Τριῴδιον, Atena, 1960, p. 22; Triodul, București, 1986, p. 29.
[9] A se vedea și A. Markopoulos, The Rehabilitation of the Emperor Theophilos, în: L. Brubaker (ed.), Byzantium in the Ninth Century: Dead or Alive?, Aldershot, 1998, p. 37-49; Ó. Prieto Domínguez, The Iconoclast Saint: Emperor Theophilos in Byzantine Hagiography, în: S. Tougher (ed.), The Emperor in the Byzantine World, Londra, 2019, p. 216-234; D. Oltean, Le pape Grégoire Ier, l’absolution de l’empereur Théophile et la liturgie byzantine des présanctifiés, în: Ostkirchliche Studien, 72.2 (2023), p. 311-338.